După ce NATO a „eliberat” Libia și a scăpat de Muammar Gaddafi, rebelii au preluat guvernarea și au readus comerțul cu sclavi.

Odată cu căderea lui Gaddafi și cu noile grupuri de miliție care luptă pentru puterea în Libia, se pare că tortura și vânzarea migranților africani și-au găsit un nou loc pentru a-și continua afacerea odioasă.

În ultimele luni, a fost dezvăluit că migranții și refugiații africani au fost vânduți pe piețele deschise ca sclavi în Libia și sunt ținuți împotriva voinței lor în condiții inumane în schimbul banilor de răscumpărare. Dezvăluirile au generat unde de șoc la nivel global și au declanșat proteste în fața ambasadelor libiene din Africa și Europa.

Acum, Gaddafi a fost un dictator, dar exact ce făcea? A fost doar rău? Sau era doar rău pentru interesele occidentale?

Recunoscând și „cerându-și scuze pentru înrobirea istorică și traficul de africani în Africa de Nord și Orientul Mijlociu de către arabi (în curs de desfășurare și astăzi),” Gaddafi a abordat frontal amenințarea rasismului anti-negrii în lumea arabă.

Se pare că era un dictator împotriva comerțului cu sclavi și a rasismului. Deci, care a fost cel mai mare păcat al lui? De ce a meritat să fie ucis și târât pe străzi de rebelii și comercianții de sclavi susținuți de NATO? Poate asta?

El a subliniat întotdeauna necesitatea ca Africa să fie unită și să evite imperialismul occidental cu orice preț. Pumnul lui de fier i-a stricat mandatul, dar când a venit vorba de Revoluție, de pan-africanism, a fost foarte hotărât și neclintit. Gaddafi a sprijinit, de asemenea, diverse inițiative care au fost concepute pentru a crește autonomia guvernelor africane și/sau guvernelor arabe. Acestea au inclus Uniunea Africană și diverse mișcări de eliberare, inclusiv Congresul Național African din Africa de Sud. Astfel de activități au constituit un motiv important pentru demonizarea Libiei, care era una dintre țările pe care generalul american Wesley Clark le menționat în 2007 ca fiind o țintă viitoare pentru schimbarea regimului.

Prin urmare, afirmația că invazia a fost determinată de o „responsabilitate de a proteja” (R2P) cetățeni din Benghazi, care erau amenințați de Gaddafi este îndoielnică atunci când se iau în considerare dovezile care au apărut recent de la Wikileaks și din alte părți, dovezi că Western Mainstream Media (MSM) a fost practic ignorat.

Deci, ce legătură au toate astea cu Ucraina?

Dacă Revoluția Maidan din 2014 a Ucrainei nu va produce în curând un război nuclear care să se încheie cu unul mondial (Al Treilea Război Mondial), atunci vor exista relatări istorice ale acelei răsturnări și se consolidează un consens istoric cum că a fi fost o lovitură de stat — că a fost impusă de „cineva din noua coaliție” — și anume, că încetarea guvernului ucrainean democratic existent atunci (deși ca toți predecesorii săi, corupt) nu a fost în mod autentic o „revoluție” precum a susținut-o guvernul SUA și, cu siguranță, nu a fost deloc democratică, ci a fost în schimb o lovitură de stat (și una foarte sângeroasă, de altfel) și total ilegală (deși susținută de Occident).

În mod clar, Victoria Nuland, agentul central al președintelui american Barack Obama care a supravegheat lovitura de stat, cel puțin în luna februarie 2014, când aceasta a atins punctul culminant, a fost crucială nu numai în răsturnarea guvernului ucrainean existent, ci și în selectarea și instalarea înlocuitorului său furibund anti-rus… Nuland a dat celebrul răspuns la acel apel: „La naiba cu UE”, și ea l-a instruit pe Pyatt să-l aleagă pe Arseniy Yatsenyuk, anti-rus și de extremă-dreaptă. Acest eveniment cheie a avut loc cu 24 de zile înainte ca președintele Ucrainei Victor Ianukovici să fie răsturnat pe 20 februarie și cu 30 de zile înainte ca noua persoană care conducea guvernul Ucrainei, Iațeniuk, să fie numit oficial să conducă țara în mod clar fascistă. A câștigat această desemnare oficială pe 26 februarie. Aceasta a fost însă doar o formalitate: agentul lui Obama îl alesese deja, pe 27 ianuarie.

Implementarea acestui plan a început la 1 martie 2013: prima „tabără de tehnologie” pentru a instrui ucrainenii de extremă-dreapta cum să organizeze online demonstrațiile în masă împotriva lui Ianukovici, a avut loc la acea dată în interiorul Ambasadei SUA la Kiev, care a avut loc cu peste nouă luni înainte de începerea demonstrațiilor de la Maidan pentru înlăturarea președintelui ales democratic al Ucrainei, pe 20 noiembrie 2013.

… Hahn minimizează poziția americană a loviturii de stat. Dar cu puțin timp înainte de lovitura de stat, CIA l-a antrenat în secret în Polonia pe fondatorul/liderul Sectorului Dreaptă Dmitriy Yarosh („Dmytro Jarosz”), care a condus lunetiştii din Ucraina. Deci, chiar și ucraineni lucrau pentru SUA.

Dmitriy Yarosh este fondatorul și șeful unuia dintre cele două partide rasist-fasciste sau naziste din Ucraina, sectorul de dreapta. El este oficial cel de-al doilea oficial al securității naționale ucrainene, lucrând direct sub Andrei Paribuiy, care conduce celălalt partid nazist al Ucrainei (partidul care obișnuia să se numească „Partidul Social Naționalist” al Ucrainei, după Partidul Național Socialist al lui Hitler, dar pe care CIA l-a redenumit. „Svoboda”, care înseamnă „libertate”, pentru a o face mai acceptabilă pentru americani).

Când SUA a obținut ceea ce își dorea, a încetat în mod convenabil să mai înarmeze neo-naziștii din Ucraina, în același mod în care un instalator și-ar putea spăla mâinile după ce s-a târât într-o fosă septică toată ziua. Dar apoi Israelul din toate țările a preluat controlul și a continuat să înarmeze naziștii în Ucraina. Desigur, Israelul este desemnat de Statele Unite ca un aliat major non-NATO și a fost prima țară care i s-a acordat acest statut alături de Egipt în 1987.

Evident, nimic din toate acestea nu este menționat acum de marile corporații de știri occidentale. Deci, deși nimic din toate acestea nu este o justificare pentru invazia rusă a Ucrainei, Occidentul omite în mod deliberat oricare dintre aceste fapte care îi implică direct în această escaladare. Ei sunt băieții „bune” și oricine pune la îndoială acest lucru este de partea rușilor sau chinezilor sau Iranului sau orice ar spune ei este „rău”. Dar ei sunt băieții „buni”…

Deci, răspunsul la întrebare este NU.

Simplul fapt că NATO este reticentă chiar și în a se implica este o victorie pentru Rusia. Armata rusă se poate preda Ucrainei și tot va fi o victorie pentru Rusia dacă NATO nu se implică.

Cadavrul lui Zelensky nu trebuie să fie târât pe străzi, așa cum au făcut-o cu Muammar Gaddafi. El apare ca o persoană foarte simpatică. Este de admirat faptul că nu a fugit din Ucraina, așa cum au tendința de a face majoritatea politicienilor când violența se apropie prea mult pentru a-și menține stilul de viață luxos. Dar trebuie pur și simplu să realizeze că aderarea la UE sau NATO nu este chiar o idee bună, așa cum sunt sigur că începe să își dea seama, deoarece aceștia nu prea participă la ajutorarea Ucrainei în acest război.