De la declanșarea conflictului ruso-ucrainean, Uniunea Europeană și-a întărit discursul privind integrarea Ucrainei, oferindu-i statut de candidat și promisiuni repetate de apartenență la „familia europeană”. Dar cât este strategie geopolitică și câtă voință reală se află în spatele acestor declarații?
Ucraina este, pentru multe state membre, o ghiulea de picior. O economie grav afectată de război, un stat slab instituționalizat, marcat de corupție endemică și dependent financiar de ajutoare externe. Aderarea ei ar presupune redistribuirea unor fonduri semnificative dinspre actualii beneficiari (România, Polonia, Ungaria etc.) către un nou „favorit” al Bruxelles-ului. Adăugăm la asta impactul major asupra agriculturii est-europene – deja sufocată de importuri ucrainene – și piața muncii.
Este în acest context puțin plauzibil că liderii europeni chiar doresc, sincer și necondiționat, integrarea Ucrainei. Mai degrabă, se mimează o direcție, pentru a menține Ucraina legată de Vest, într-un moment critic. Un fel de „morcov” politic, care înlocuiește realitatea cu speranța. Iar Ungaria joacă, convenabil pentru toată lumea, rolul „vetoului util”.
Premierul Viktor Orbán nu ascunde opoziția față de extindere. Invocă argumente legitime: securitate, agricultură, suveranitate. El spune ceea ce mulți gândesc, dar nu pot exprima direct. UE poate astfel să épateze retoric, dar să evite fapta. Când un singur stat se opune, se invocă lipsa de unanimitate. Dar în spate, liniștea e convenabilă.
Această dinamică ascunde o tensiune mai profundă: Uniunea nu funcționează ca un stat federal. Oricât de nobil ar fi idealul integrării, fiecare stat membru are propriile interese, sensibilități și linii roșii. Iar când miza este una existențială, precum redistribuirea resurselor sau războiul la graniță, solidaritatea lasă loc pragmatismului.
Poate fi Ucraina integrată? Teoretic, da. Practic, nu în următorii 10-15 ani. Iar până atunci, în lipsa unui nou model de decizie în UE, între retorică și realitate va continua această farsă diplomatică.
Într-un fel, toată lumea are de câștigat: Ucraina primește ajutor, UE evită ruptura internă, iar liderii europeni salvează aparențele. Singurii care rămân cu împresii greșite sunt cetățenii. Dar pentru ei, cine se mai îngrijorează?