Nicuşor Dan afirmă că România are nevoie de un guvern stabil și își exprimă optimismul că negocierile vor fi reluate. Declarația, deși bine intenționată, reflectă mai degrabă o speranță decât o realitate concretă, într-un context politic în care stabilitatea pare tot mai greu de atins. Simplul apel la reluarea negocierilor nu rezolvă problema de fond: lipsa unei viziuni clare și a unui consens real între forțele politice, care să depășească interesele de moment și să ofere soluții sustenabile.
Într-o perioadă de incertitudine, conceptul de „guvern stabil” riscă să devină un ideal îndepărtat, mai ales când clasa politică este prinsă în calcule tactice și în presiuni din afară. Dacă negocierile sunt reluate fără un angajament sincer față de nevoile reale ale țării, există riscul de a obține doar o altă formulă de compromis, incapabilă să ofere direcție și să inspire încredere.
Optimismul lui Nicușor Dan poate fi văzut ca o încercare de a detensiona situația, dar rămâne întrebarea: ce garanții există că o reluare a negocierilor va duce la mai mult decât o redistribuire a pozițiilor, fără schimbări semnificative? Fără o voință clară de a depăși blocajele și de a construi o guvernare care să reflecte atât interesele interne, cât și nevoia de autonomie decizională, apelurile la stabilitate riscă să rămână doar vorbe goale.