Vladimir Putin își susține conferința de presă anuală și sesiunea de întrebări-răspunsuri televizată, o tradiție prin care transmite mesajul că Rusia rămâne un jucător cu pretenții la statutul de putere regională și chiar globală. Pentru el, e o ocazie de a încerca să ofere o narațiune coerentă și avantajoasă publicului intern și extern, prezentându-se ca liderul care controlează direcția țării și care poate face față presiunilor occidentale, sancțiunilor și oricăror încercări de a limita ambițiile Moscovei. În aceeași notă, discursul său încearcă să estompeze problemele interne, lăsând impresia unei țări stabile, care își urmează cursul fără a fi constrânsă din exterior.
Pentru Europa, aceste momente televizat-orchestrate par o reamintire că frontiera estică rămâne marcată de o putere care privește cu scepticism orice încercare de a o struni prin reguli comune și acorduri onorabile. Fiecare declarație a lui Putin readuce în actualitate amintiri ale trecutului, când politicile dictate de la Moscova influențau direct viața popoarelor din jur. Chiar dacă vremurile s-au schimbat, sursa de tensiune persistă, iar unitatea și capacitatea Occidentului de a-și controla propriile decizii sunt puse în joc.
Nu e vorba de a accepta pur și simplu un discurs sau altul, ci de a observa cum încercarea lui Putin de a prezenta Rusia drept o entitate suverană, greu de manevrat, intră în conflict cu eforturile Europei de a-și afirma autonomia, propriile interese și propria linie politică. Dacă Europa nu-și dezvoltă suficient de bine capacitatea de a-și apăra pozițiile, riscă să ajungă doar un spectator la spectacolul pe care Moscova îl oferă. Conferința anuală a lui Putin devine astfel un ritual prin care reamintim că stabilirea liniilor roșii și a valorilor care merită apărate nu se face doar din vorbe, ci printr-un echilibru atent între diplomație, descurajare și voință politică.