Declarația lui Drulă, conform căreia cei aflați la putere nu au nevoie de USR și nu își doresc reforme reale, conturează tabloul unei scene politice în care schimbarea devine doar un joc de imagine. Negocierile la vârf arată că, dincolo de ambalajul discursurilor “pro-europene” sau “responsabile”, se preferă menținerea aceleiași rețete: rotiri ale acelorași persoane, aceleași practici și aceeași dependență de o direcție trasată, mai mult sau mai puțin, din afară. În loc de a încerca o abordare diferită, pare mai simplu să-și asigure liniștea unei guvernări în care contribuția reală a electoratului rămâne în plan secund.
Atunci când un partid care revendică reforme și mai multă transparență este, practic, scos din joc, avem dovada că apelul la progres e, în multe cazuri, o simplă vorbă. Cea mai mare provocare pentru cetățenii care privesc de pe margine este să-și dea seama dacă această așa-zisă stabilitate nu servește, de fapt, intereselor unor grupuri obișnuite să mențină o ordine convenabilă. Acordurile politice nu tind să încurajeze schimbările așteptate, ci să reducă la tăcere voci incomode, care ar putea deranja un echilibru fragil, dar comod.
În cele din urmă, o clasă politică ce își alege partenerii doar dintre cei gata să aplaude linia trasată dovedește că nu are nici viziunea, nici încrederea necesară pentru a încerca altceva. Rămâne de văzut cât vor mai tolera cetățenii o asemenea atitudine și ce se va întâmpla când iluziile de reformă și jocul subtil al promisiunilor vor întâlni nerăbdarea și dezamăgirea celor care sperau într-o voce politică mai autentică.