În anul 2016, în urma analizării statisticilor cu privire la balanța comercială a României, PSD aduce în Platforma Program a partidului problema înființării unei companii de stat cu scop de echilibrare a acestei balanțe comerciale.

Societatea Națională „Casa Română de Comerț Agroalimentar – UNIREA” SA (Casa Unirea), s-a înființat în baza Hotărârii de Guvern nr.933/2018, cu scopul de a realiza un mecanism comercial funcțional care să conducă la valorificarea superioară a resurselor și producției agricole naționale putând desfășura complementar și activități conexe în vederea îndeplinirii obiectului principal de activitate.

Contextul economic:

Unul din efectele restructurării economiei românești prin trecerea de la sistemul economic centralizat la economia de piață începând cu 1990, a fost o reducere a competitivității la export a economiei romănești ca urmare a pierderii capacității de antreprenoriat al obiectivelor complexe precum și a capacității de a răspunde la cereri de ofertă de dimensiune sau complexitate mare, prin integrarea ofertei de produse și servicii la nivelul economiei românești. Acest lucru a fost cauzat pe de o parte de retragerea treptată a statului din economie, prin desființarea structurilor de tip centrală industrială și prin privatizarea întreprinderilor de comerț exterior, și pe de altă parte de incapacitatea organizațiilor de afaceri nou create de a prelua aceste funcții.

În prezent, atât statul român, prin structurile sale, cât și organizațiile de afaceri româneşti desfășoară acrivități de promovare comercială și atragere a investițiilor străine, printr-o reprezentare segmentată a afacerilor romănești pe piețele externe. Capacitatea redusă de integrare sau de sindicalizare a ofertei economiei românești atât la nivel tehnic cât și la nivel financiar, conduce la o scădere a puterii de negociere și de ofertare a unor proiecte complexe.

Peste două treimi din micii fermieri, adică peste 2 mil. de titulari și familiile lor, deținători de suprafețe de teren cu destinație agricolă, de sub 5 Ha, nu se califică pentru primirea subvențiilor directe alocate pentru sprijinirea activităților agricole fapt care le face aproape imposibil accesul spre forme viabile de realizare și valorificare a producției proprii. De asemenea, majoritatea covârșitoare a fermierilor români, mici și medii, se plâng de imposibilitatea accesului pe piața consumului agroalimentar intern datorită competitivității reduse, incapacității obiective de a asigura producții compatibile cantitativ și calitativ cu exigențele comerțului organizat dominat de marii producători ori de importatori. Această situație are efecte negative evidente asupra balanței comerciale agroalimentare naționale și stă la baza fenomenelor de degradare a calității vieții în mediul rural și de emigrare masivă, mii de gospodării, terenuri și animale fiind pur și simplu abandonate.

Casa Unirea este o structură comercială puternică, de interes național, menită să contribuie pro-activ la implementarea politicii agricole naționale prin valorificarea integrată și integrală a imensului potențial de care dispune România, respectând direcțiile strategice și valorizând superior Politica Agrară Comună a Uniunii Europene.

Se bazează pe 3 piloni de structurare și dezvoltare:

• O rețea națională, în profil teritorial de clustere agricole care va integra la nivelul uneia sau mai multor UAT resursele locale de producție agricolă și servicii specifice având în structură cel puțin un centru de distribuție/colectare a produselor. Funcția de bază a clusterului local este de a asigura inputuri de calitate fermierilor (material semincer, răsaduri, rase animaliere, produse agro-chimice, servici de mecanizare, resurse umane și financiare etc.) dar și de a asigura achiziționarea pe loc și la prețul corect al pieței toate produsele agricole rezultate.
• O rețea de centre regionale de însilozare, depozitare și procesare industrială. Funcția de bază a unui asemenea centru este de asigura sortarea, ambalarea și depozitarea în condiții corespunzătoare a produselor agricole constituind în cantități, sortimente și la calitatea necesare promovării lor ritmice în rețelele comerciale interne dar și contingentarea pentru operațiuni importante de export. În aceste centre se va urmări atât aprovizionarea pieței cu produse proaspete de calitate dar și creșterea valorii adăugate a produselor prin procesare industrială, conservare etc.
• O rețea națională de magazine dezvoltată în special în centrele de mare consum, capabilă să asigure piața internă cu produse agro-alimentare proaspete și procesate de origine autohtonă care să contribuie între altele și la echilibrarea balanței comerciale sectoriale.

În organizarea și dezvoltarea sa Casa Unirea va promova ca orientări strategice:

• integrarea intensă în toate procesele a rezultatelor cercetării, inovării și bunelor practici inclusiv valorificarea bogatei tradiții românești în acest domeniu.
• informatizarea integrală a proceselor de la producție la management, inclusiv implementarea unui sistem funcțional de asigurare a trasabilității produselor specifice.
• creșterea nivelului de calificare și specializare în domeniul producției și procesării agro-alimentare, contribuind la dezvoltarea pieței muncii sectoriale.

Una dintre problemele importante ale prezentei lucrări o constituie raportul dintre stat şi economie. Pentru multă vreme, gândirea economică a fost dominată de controversele referitoare la rolul economic al statului, conturându-se o multitudine de concepţii, mergând de la liberalism până la totalitarism.

Liberalismul economic se caracterizează prin cerinţa de neamestec al statului în viaţa economică. Adam Smith, unul dintre fondatorii teoriei liberalismului susţinea suveranitatea individului şi caracterul autoreglator al pieţei. El arăta că există o „mână invizibilă”, care îi determină pe producătorii individuali să promoveze interesele societăţii. Intervenţia statului era acceptată de el doar în cazul în care nu exista un interes privat pentru producerea anumitor bunuri, cum este de exemplu, cazul unor infrastructuri sau al educaţiei.

Teoria neoclasică, susţinând în continuare ideea nonintervenţionismului, accepta totuşi intervenţia statului în cazul unor bunuri colective indivizibile, a existenţei externalităţilor (de exemplu, poluarea), precum şi a randamentelor crescânde care conduc la situaţii de monopol.

Recunoscând incapacitatea pieţei de a se autoregla oricând şi în mod automat, prin mecanismul propriu şi prin libera concurenţă, Keynes a sugerat completarea mecanismului pieţei cu intervenţia statului, în scopul corectării dezechilibrelor ciclice şi al evitării amplificării lor. Prin aceasta se urmărea preîntâmpinarea unor fenomene negative ale economiei şi pieţelor, printr-o intervenţie activă a statului.

Conform viziunii lui Keynes, statul este considerat un agent economic specific a cărui intervenţie este legitimă în exercitarea a trei funcţii majore: producţia sau alocarea de bunuri şi servicii, redistribuirea veniturilor, stabilizarea sau reglarea economică.

Optica neoclasică referitoare la stat s-a modificat în ultima jumătate a secolului trecut, în sensul că a inclus printre funcţiile statului şi pe cea a asigurării conducerii generale a economiei. Necesitatea unei conduceri generale a economiei a făcut să crească mult rolul statului în sistemul economic, această conducere fiind considerată ca având supremaţie faţă de interesul economic particular, întrucât reflectă interesul general al societăţii.

Dincolo de deosebirile de nuanţă de la un autor la altul, intervenţia statului este în general acceptată numai în anumite situaţii, şi anume atunci când este vorba de existenţa bunurilor colective indivizibile, a externalităţilor sau a monopolurilor generate de randamentele crescătoare. În aceste cazuri, statului îi revine fie rolul de a organiza producţia şi a prelua în contul său diferite externalităţi, fie de a uza de constrângeri legislative pentru a acoperi costurile de producţie (impozite, redevenţe etc.) sau pentru a menţine concurenţa (legi antitrust), chiar dacă piaţa împinge la o concentrare a întreprinderilor.

Pentru liberali, statul reprezintă un agent preocupat să determine respectarea proprietăţii private şi a regulilor concurenţei, să asigure difuziunea informaţiilor utile agenţilor economici, precum şi relaţii sociale paşnice, să reprezinte interesele ţării în exterior, să asigure respectarea integrităţii teritoriale şi să protejeze bunurile şi persoanele conform normelor de drept.

În doctrina liberală, se găsesc întotdeauna trei elemente: libertate, bunăstare şi eficacitate, dar în dozaje diferite de la un autor la altul. Astfel, discipolii şcolii austriece propăvăduiesc existenţa unui „stat minimal”, dar alţi teoreticieni liberali sunt de acord cu Musgrave, care defineşte astfel cele trei funcţii ale statului: funcţia de alocare a resurselor, funcţia de distribuire a veniturilor şi funcţia de reglare, vizând acţiuni conjuncturale pentru a atenua sau depăşi flucturaţiile ciclice, a asigura creşterea şi echilibrul macroeconomic. Aceasta este o nouă concepţie despre stat, şi anume „statul raţional” de tip Samuelson. În ultimele decenii, chiar şi liberalii cei mai categorici precum Hayek, în ciuda aprecierilor sale privind ineficienţa intervenţiei statului, susţin totuşi că, în anumite situaţii, intervenţia acestuia în economie este justificată, pentru a corecta anumite rezultate nefavorabile în domeniul producţiei şi repartiţiei, pentru a facilita derularea activităţii economice, prin crearea unui cadru monetar stabil şi asigurarea serviciilor colective.

Pentru ultimul deceniu, România s-a aflat în poziția de importatoare netă de produse agroalimentare, deși ponderea României în exporturile mondiale a crescut, iar deficitul comercial cu produse alimentare s-a aflat pe un trend descrescător.

Se previzionează că, la nivel global, cererea de alimente va crește cu 70% până în 2050, ca urmare a populației din ce în ce mai numeroase și a sporirii veniturilor. Țările în curs de dezvoltare vor contribui cel mai mult la această tendință, cererea lor de hrană urmând a se dubla în următorii ani.

Creșterea productivității agricole poate fi obținută prin investiții, cercetare și inovare, bune practici agricole și politici publice adecvate. România are un acces facil la piețele mondiale prin porturile de la Marea Neagră și Dunăre, iar aderarea la UE oferă acces la o finanțare substanțială, precum și acces la piețe importante.

România a prezentat în 2016 un deficit comercial agroalimentar important, de 557,4 milioane de euro în comerțul cu produse agroalimentare, adică de peste patru ori mai mare decât cel din 2015, când a totalizat 128,9 milioane de euro, conform datelor Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), în condițiile în care, în anii 2013 și 2014, balanța comercială cu produse agroalimentare a fost pozitivă, cu un excedent de circa 334 mil. euro, respectiv 452 mil. euro, în principal datorită exportului produselor vegetale, din care cerealele au ocupat un loc important.

Uniunea Europeană a fost principalul partener în comerțul agroalimentar al României, cu o pondere valorică de 60,7% din totalul exporturilor României și cu una de 83,4% din totalul importurilor.

Concluzie:

Producătorii români, fiind dezbinați și individualiști, au probleme în a-și valorifica producția la un nivel satisfăcător. Pentru a putea să-și valorifice producțiile în condiții satisfăcătoare, într-un sistem reglementat, producătorii trebuie să lucreze într-un sistem cât mai unitar, după reguli stricte de calitate în vederea uniformizării producției și într-o manieră științifică. Aceasta presupune o entitate care ar putea colecta și valorifica întreaga producție a fermierilor mici, dar care trebuie să și controleze calitatea și cantitatea mărfurilor.

Având în vedere că mediul privat nu a reușit singur să regleze balanța comercială a României, părerea mea este că statul este înreptățit să intervină în piață, fără a o perturba, prin înființarea unei societăți cu rol în reglarea calității, cantității și uniformizării producției agroalimentare, precum și reglementarea comerțului cu produse agroalimentare, integrând servicii de finanțare, asigurări, controlul calității, cercetare & dezvoltare, depozitare, ambalare și etichetare, transport.

Bibliografie:

• https://www.roaliment.ro/
• Rolul statului în orientarea şi controlul activităţii economico‐sociale ‐ principalele tendinţe pe plan mondial ‐ Ioan BRATU și Mihai ION – 2004, Academia Română